Vantureasa de plastic este volumul de debut al scriitorului Marius Chivu si o declaratie induiosatoare de dragoste pentru mama lui. Este o carte care m-a miscat profund si prima care m-a facut sa plang.
De ce mi-a placut cartea?
Nu am citit de cativa ani o carte de poezii, iar ca sa fiu cat mai exacta, din liceu. Dar norocul meu a fost ca am pus mana pe aceasta carte. M-a facut sa imi doresc ca pe viitor sa incerc sa imi indrept atentia si mai mult timp spre poezie.
Vantureasa de plastic este mai mult decat o carte de poezii, este o poveste spusa in versuri. Totul incepe cu accidentul cerebral al unei mame, telefonul primit care anunta nefericitul eveniment, sentimentele prin care a trecut copilul ei pana a ajuns la ea. Toate urmate de tratamentele suferite, de spitalizare, de incercarile de recuperare ulterioare. Zile intregi care au curs una dupa alta, semanand intre ele, intre peretii camerei din spital. Sunt puse in evidenta zbuciumul interior creat de faptul ca nu stii ce va fi in continuare si de constientizarea faptului ca totul s-a schimbat.
E de apreciat sinceritatea autorului si faptul ca isi pune sentimentele si cele mai intime trairi in fata cititorilor sai. Cele mai frumoase opere au aparut adesea asa, din experientele marcante ale artistilor (aici includ mai multe categorii: pictori, scriitori, muzicieni).
M-am intrebat cand am luat cartea ce inseamna titlul ei. Cuvantul vantureasa nu exista in dictionarul explicativ al limbii romane. Este un cuvant folosit de mama scriitorului, Lidia, dupa accidentul suferit.
Cu siguranta iti vei stapani cu greu lacrimile, mai ales daca ai trecut prin situatii asemanatoare si stii ce presupune ca o ruda sa sufere o astfel de tragedie. Inevitabil ma duc cu gandul la bunica mea care a trecut prin acelasi lucru si care a ramas cu urme toata viata.
Ca sa-i arat cat o iubesc
am albit
Despre cartea Vantureasa de plastic
Datorita faptului ca este scrisa in versuri, cartea poate fi citita pe parcursul a catorva ore sau chiar mai putin. Povestea e insotita de cateva ilustratii realizate de Dan Stanciu, iar pe alocuri sunt introduse, din ceea ce inteleg eu, pasaje cu scrisul mamei scriitorului. Ilustratiile ma duc cu gandul la gravurile realizate de Durer.
Pe coperta gasim o frumoasa doamna imbracata cu o rochie cu dantela si corset, citind o scrisoare sau poate chiar poezia care ii e dedicata.
O alta carte scrisa de acelasi autor, pe care v-o recomand este Trei saptamani in Anzi, despre care am scris intr-un articol anterior.
Unde gasesti cartea?
Cartea are un numar de 120 de pagini si a aparut la editura Humanitas. Poate fi cumparata si online de pe libris.ro, din magazinul online Carturesti sau de pe Cartepedia. Eu am luat-o din Carturesti si a avut in interior si un frumos semn de carte.
Sunt convinsa ca toate cuvintele mele nu sunt indeajuns de multe si frumoase pentru a sublinia tot ceea ce transmite cartea. Asa ca, singurul lucru care ramane de facut este sa luati cartea, sa cititi si sa simtiti.