Open de Andre Agassi – una dintre cele mai bune autobiografii

de MissHygge
open de andre agassi

Open de Andre Agassi este una dintre cele mai bune autobiografii pe care le-am citit pana in prezent. Autorul se prezinta fara secrete, sincer si nu incearca sa se puna intr-o lumina pozitiva, chiar invers as zice. Cartea poate fi citita de oricine, deoarece nu este dedicata doar impatimitilor acestui sport.

De ce mi-a placut cartea?

Cartea este o dovada clara a faptului ca prin multa munca si sacrificii, poti ajunge acolo unde vrei. Andre Agassi ne poarta de-a lungul vietii sale, din copilarie, pana la momentul redactarii cartii. Foarte putini cred ca stiu faptul ca el chiar ura tenisul cand era mic, insa tatal lui il obliga sa continue cu antrenamentele, pentru a deveni un jucator de renume. De fapt, el recunoaste ca si acum uraste sa joace tenis, insa este impacat cu el si are o alta perspectiva asupra vietii decat in copilarie.

Pe langa acest lucru, mi-a ramas in minte si momentul in care spune ca avea in camera lui postere cu Steffi Graf, pe care o admira. La acel moment nu o cunostea, insa cativa ani mai tarziu, cei doi s-au cunoscut si s-au si casatorit. Se aplica principiul, ai grija ce iti doresti ca se poate intampla.

Un alt lucru care mi s-a parut uimitor este legat de boala pe care tenismenul o are. El a continuat sa joace o buna perioada, chiar daca era chinuit de dureri ingrozitoare.

Vei mai citi si despre casatoria esuata cu Brooke Shields, despre meciurile si victoriile sale si multe altele.

Detalii despre carte

Cartea a aparut la Victoria Books, marca inregistrata a editurii Publica, dedicata biografiilor unor personalitati. In aceasta colectie puteti citi si despre alti tenismeni precum Roger Federer, Selena Williams, dar si oameni celebri din alte domenii: Robin Williams, Freddie Mercury, Meryl Streep si multi altii. Autobiografia Open are in total 520 de pagini, care nu te vor plictisi nici un minut. Veti gasi si cateva imagini din cariera si viata autorului.

Cumpara cartea Open de Andre Agassi

Cartea poate fi imprumutata de la Bookster, daca ai un abonament la ei. O gasiti si online in magazine precum eMAG si Libris. Iar in engleza poate fi cumparata de pe site-ul books-express.ro.

Articole recomandate

Spune-ti parerea

Acest site web foloseste cookie-uri. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dvs pentru aceasta folosinta. Accept Politica de cookies

Privacy & Cookies Policy